În weekend-ul dedicat ultimelor concursuri naționale de maraton ale sezonului, adică zilele de 1-3 August 2025, s-a desfășurat și concursul Sokolka Național 2025, o etapă națională de maraton pentru care porumbeii sunt lansați din Polonia. Etapa este organizată de Filiala Dolj, anul acesta a ajuns la cea de-a patra ediție și a aliniat la start 3.697 porumbei și 370 de crescători din 15 filiale județene.
Din punct de vedere geografic, la etapa Sokolka Național au participat columbofili din provinciile columbofile Oltenia, Muntenia și Sud-Est. Cei 370 de crescători participanți au provenit din județele Dolj (14 columbofili/84 porumbei), Olt (55 columbofili/236 porumbei), București (57 columbofili/387 porumbei), Dâmbovița (4 columbofili/36 porumbei), Ialomița (13 columbofili/151 porumbei), Giurgiu (3 columbofili/39 porumbei), Călărași (19 columbofili/223 porumbei), Teleorman (un columbofil/3 porumbei), Prahova (35 columbofili/292 porumbei), Buzău (46 columbofili/453 porumbei), Vrancea (10 columbofili/82 porumbei), Brăila (50 columbofili/589 porumbei), Galați (17 columbofili/304 porumbei), Constanța (38 columbofili/540 porumbei) și Tulcea (8 columbofili/278 porumbei). Ajunși pe locul de lansare, porumbeii acestora au fost eliberați în dimineața zilei de 01 August, la ora 06:30.
Câștigătorul din clasamentul porumbeilor este din Constanța

În funcție de județ, porumbeii angajați la Sokolka Național au avut de zburat între 900 și 1.100 km. Cele mai lungi distanțe din concurs le-au avut columbofilii din Constanța, adică peste 1.000 km pentru toți participanții. Dar, masculul RO-2023-0404212, concurat de columbofilul Tudorel Hulea, din localitatea constănțeană Cobadin, a transformat dezavantajul distanței într-un prilej perfect pentru o adevărată performanță. Cei 1.097 km pe care i-a avut de zburat nu l-au împiedicat să zboare atât de bine încât să devină cel mai bun porumbel din concurs, sosind a doua zi după lansare, la ora 05:21:28. Deși mai mulți porumbei terminaseră cursa încă din prima zi, masculul lui Tudorel Hulea a dezvoltat cea mai mare viteză din concurs, respectiv 1.206,93 m/min., care i-a adus locul 1 pe toată lansarea.
Ionuț-Liviu Stan trebuie „să se mulțumească” cu locul 1 la crescători

Masculul concurat de columbofilul Tudorel Hulea a fost urmat în clasamentul general al etapei de femela RO-2022-1107028, concurată de crescătorul Ionuț-Liviu Stan, din Brăila. Aceasta a sosit în seara primei zile de concurs, la ora 20:00:51, la distanța de 961 km, cu viteza medie de zbor de 1.185,77 m/min. Astfel, pentru o noapte a fost pe primul loc al clasamentului, fiind nominalizată și pentru echipă. Tot în seara primei zile de concurs, la ora 20:29:31, a sosit și cel de-al doilea porumbel al lui Ionuț-Liviu Stan, tot o femelă, cu seria RO-19-1014893. Aceasta s-a clasat pe locul 31 pe concurs. Fiind tot dintre porumbeii de echipă, Ionuț-Liviu Stan a stabilit astfel cel mai bun coeficient și pentru clasamentul crescătorilor după prima zi de concurs. Devansat în clasamentul general al porumbeilor de Tudorel Hulea, columbofilul din Brăila a trebuit să se mulțumească „doar” cu locul 1 în clasamentul general al crescătorilor, obținut cu 8,93 puncte de penalizare. Trebuie menționat că Ionuț-Liviu Stan a angajat la Sokolka 7 porumbei, dintre care 6 au clasat!


„Pentru mine, columbofilia este o tradiție de familie. Eu concurez mai serios din 2014, dar părinții mei concurează din 1977. Porumbeii au concurat la natural tot sezonul, iar la Sokolka toți porumbeii au fost îmbarcați pe pui de 11 zile. Ca să îi pregătesc pentru acest maraton, i-am angajat la etapa de viteză de dinainte de îmbarcarea pentru maraton și le-am făcut și două antrenamente suplimentare, de aproximativ 40 km. Prima sosită este o femelă de bază a crescătoriei noastre. Am numit-o „Xena”, pentru că la o etapă de fond foarte grea, la vârsta de un an, a ocupat locul 3 pe județ. Anul trecut a fost campioană județeană la categoria Maraton Maturi, iar anul acesta este candidată pentru locul 1 național la categoria Maraton Palmares. Tot sezonul a fost unul foarte bun, astfel că este posibil să câștigăm undeva la trei-patru trofee naționale, toate la maraton”, a explicat Ionuț-Liviu Stan.
Clasamente județene
Deși au participat mulți columbofili și nici numărul de porumbei angajați nu a fost tocmai mic, doar două filiale județene întrunesc condițiile pentru a întocmi clasamente și la nivel de județ. Acestea sunt filialele Brăila și București. Pe județul Brăila, locul 1 în clasamentul porumbeilor și crescătorilor a fost obținut, evident, de către Ionuț-Liviu Stan. La nivelul filialei București, cei doi câștigători sunt Laurențiu Smarandache (clasamentul porumbeilor) și Marian Berceanu (clasamentul crescătorilor).