Prima dintre etapele naționale ale sezonului în desfășurare organizată în Provincia Transilvania a fost Poznan Național. Organizarea concursului a fost coordonată de Filiala Brașov, ziua de lansare a porumbeilor fiind 05 iulie 2025. La concurs au participat 393 columbofili, din opt județe din Transilvania.
Dintre etapele naționale desfășurate până acum, Poznan Național (cu lansare a porumbeilor din localitatea poloneză cu același nume) a fost concursul cu cea mai extinsă arie geografică. Cei 393 de columbofili care și-au îmbarcat porumbeii la acest concurs au provenit din județele Bistrița Năsăud, Mureș, Cluj, Sibiu, Alba, Harghita, Brașov și Covasna. Astfel, distanțele de concurs au variat de la puțin peste 700 km la peste 900 km. Cu toate acestea, au sosit porumbei în fiecare dintre județele amintite încă din prima zi de concurs.
Alexandru Otvos a tras lozul câștigător

Cei 1.776 porumbei îmbarcați la etapa Poznan Național au fost eliberați din mașinile de transport la ora 06:16. Primul porumbel sosit de la acest concurs a fost înregistrat în crescătoria lui Alexandru Otvos, din localitatea Arcalia, Filiala Bistrița Năsăud. Este vorba despre femela RO-2023-0564584, sosită de la etapa Poznan Național la ora 16:12:44. Deși a avut una dintre primele distanțe de concurs, mai exact 741 km, femela concurată de cunoscutul columbofil din Bistrița nu a fost devansată de niciun alt competitor și a câștigat, astfel, concursul (viteza medie de 1.242,47 m/min). Mai mult decât atât, aceasta a încheiat deja norma categoriei Maraton Maturi, cu 5,03 puncte de penalizare, și este aceeași femelă care la precedenta etapă de Maraton, Slupca zonal, a ocupat locul 12 pe lansare și l-a ajutat pe Alexandru Otvos să câștige, la acel concurs, locul 1 în clasamentul general al crescătorilor.

Trebuie precizat că Alexandru Otvos, deși este unul dintre cei mai experimentați columbofili din Bistrița, a participat în 2025 în premieră la etapele de maraton. Stăpânește, însă, atât de bine sportul cu porumbei voiajori încât, așa cum vedem, are deja două locuri de 1 câștigate la două etape consecutive de maraton. „Până anul acesta nu am concurat serios la maraton. Dar, pentru 2025, mi-am propus încă din iarnă să particip și la etapele de maraton. La etapa de Slupca am angajat șapte femele, iar la Poznan am participat cu cinci femele. Concurez și masculii, dar femelele se descurcă mai bine. Metoda de zbor este văduvia, porumbeii fiind separați încă de dinainte de prima etapă. Înainte de maraton au fost la un antrenament de 30 de km și am lăsat femelele cu masculii și înainte de îmbarcare. Femela câștigătoare este reprodusă din porumbeii mei de General, care fac față la etape de o zi și chiar de peste 700 km”, a detaliat Alexandru Otvos.
Alexandru Greab clasează trei porumbei în primii 5 porumbei pe concurs și câștigă locul 1 la crescători
Deși a angajat la concursul Poznan Național doar opt porumbei, columbofilul Alexandru Greab, din Reghin, Filiala Mureș, a avut unul dintre cele mai reușite concursuri de maraton din cariera sa, în ciuda vastei sale experiențe. Porumbeii săi au avut de zburat 781 km, iar primul dintre porumbeii sosiți în crescătoria sa „a călcat pe trapa” la ora 17:02:33 și a ocupat, astfel, locul al doilea pe lansare. Șase minute mai târziu a fost urmat de alte două femele, sosite la ora 17:08:49 și 17:09:52, care au ocupat locurile 4 și 5 pe lansare. Aceste două femele au fost nominalizate și la echipă, astfel că Alexandru Greab a câștigat locul 1 în clasamentul general al crescătorilor. Punctajul său la crescători a fost de 5,07 puncte de penalizare, 5 din cei 8 porumbei angajați reușind să claseze.

Dintre cele opt județe participante, doar columbofilii din Cluj și Alba au reușit să îndeplinească numericul minim pentru întocmirea clasamentelor pe județ. Aceste două Filiale sunt Cluj (414 porumbei și 77 crescători) și Alba (652 porumbei și 129 crescători). La nivelul județului Cluj, câștigătorii sunt Alin Tot, la crescători, și Dan Vasile, la porumbei. În Filiala Alba, câștigătorii județeni sunt Mihaly Szabo, în clasamentul porumbeilor, și Dacian Bugnar, în clasamentul crescătorilor.