UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969

Podiumul național al categoriei Extrem Palmares 3 Ani 2023, ocupat în întregime de către porumbei din Provincia Moldova

În sezonul 2023, campionii naționali ai categoriei Extrem Palmares 3 Ani au devenit frații Popescu Florin și Adrian, din județul Suceava, cu porumbița seria 0913142-2020, care a obținut un coeficient de 102,31 de puncte de penalizare și 5.876 de kilometri clasați.

Femela cu seria 0913142-2020

„Încă de la o vârstă fragedă această femelă s-a făcut remarcată, clasând prima etapă de maraton extrem din planul de zbor la vârsta de un an, sosind prima pe crescătorie. Cred că performanțele obținute le-a realizat datorită orientării foarte bune de care dă dovadă, dar și atracției deosebite față de volieră și crescător, elemente ce au făcut-o ca, pe parcursul celor trei sezoane, să înregistreze sosiri bune și foarte bune la astfel de concursuri. Cele mai bune clasări le-a înregistrat la zborurile grele cu caniculă și vânt din față, ocupând locul 28, din 9.785 de porumbei, la etapa de Code 2022, locul 19, Birzai Național 2022, din 11.729 de voiajori, și locul 41, Birzai Național 2023, din 17.932 de cursieri participanți. Metoda prin care am jucat-o a fost văduvia prin rotație. Ca și origini, campioana națională 0913142-2020 provine din păsări de Sjaak Buwalda, Verweij-De- Haan și Frank Zwiers. Din punct de vedere fizic este de talie medie spre mică, deține o musculatură elastică, bogată, bine proporționată cu corpul, un penaj mătăsos și o aripă bine aerisită. Categoriile Maraton și Extrem sunt unele foarte disputate, atât în zona noastră, cât și la nivel național, iar să obții un asemenea rezultat la Palmares 3 Ani considerăm că este cu atât mai dificil. Evident, acest lucru nu face decât să ne bucure foarte mult și să ne simțit atât de mândri de performanța obținută“, a declarat Adrian Popescu.  

Frații Popescu Florin și Adrian

Pe locul 2 național al categoriei Extrem Palmares 3 Ani 2023 a urcat femela tandemului sucevean Bizu și Bizu Jr., porumbița cu seria 0520781-2019, care a devenit vicecampioană națională cu 119,19 de puncte de penalizare acumulate și 5.919 de kilometri clasați. Pe locul 3 național s-a poziționat, de data aceasta, masculul cu seria 0089032-2019, ce aparține Familiei Damian, din județul Botoșani, care a obținut frumoasa performanță cu un punctaj de 129,99 de puncte, clasând, în cele trei sezoane, un total de 5.989 de kilometri aerieni.

Gradul ridicat de dificultate a făcut ca, în sezonul 2023, în Catalogul Național să nu fie înregistrat niciun porumbel ori crescător la rubricile categoriilor As Extrem Palmares 3 Ani și Crescători Extrem Palmares 3 Ani.