UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969

Peste 15.000 de porumbei la prima etapă din Filiala Gorj

Prima etapă din sezonul 2026 reprezintă pentru Filiala Gorj o adevărată bornă istorică. După un sezon 2025 cu multe cupe naționale pentru crescătorii gorjeni, noul sezon, 2026, aduce un record istoric în privința numărului de porumbei și crescători care au participat la primul concurs: nu mai puțin de 15.248 de porumbei și 308 crescători.

Aflați deja la al treilea sezon de concursuri pe ruta Bulgaria-Grecia, columbofilii din Gorj au dat startul noului sezon cu un concurs cu lansare din localitatea Rasovo (Bulgaria), devenită deja clasică pentru startul sezonului. Etapa s-a desfășurat pe 26 Aprilie. Soririle porumbeilor au fost foarte bune, la închiderea concursului fiind deja sosiți în crescătorii peste 81% din porumbeii angajați.

Frații Bărăgan încep în forță

Un alt indicator al faptului că Rasovo a fost un concurs de viteză reușit sunt vitezele mari ale primilor porumbei din clasament. Astfel, primii patru porumbei au atins viteze de peste 1.400 m/min, iar clasamentul s-a închis la viteza de peste 1.220 m/min. Atât ca sosire în clasament, cât și ca loc, porumbelul campion al etapei aparține fraților Andrei și Dănuț Bărăgan. Cei doi sunt membrii ai clubului columbofil Turceni și au avut la etapa Rasovo distanța de 111 km. Vedeta etapei este tânărul mascul RO-2025-0459034, sosit cu avans atât pe concurs, cât și pe crescătoria celor doi frați. Eliberat alături de ceilalți porumbei participanți la ora 07:45, tânărului mascul al fraților Bărăgan i-au trebuit aproximativ 80 de minute pentru a termina cursa, sosind în crescătorie la ora 09:04:01. A dezvoltat viteza medie de zbor de 1.409,52 m/min.

Dănuț Bărăgan

„Porumbeii sunt văduvi de aproximativ o lună de zile, după ce au crescut câte un pui. Nu pot să spun că am pregătit foarte mult acest prim concurs. Am avut o săptămână mai încărcată, dar am reușit să îi duc la un antrenament de 30 km. Mâncarea pe care o folosesc e de la Versele Laga, amestecurile Gerry și Sperstar. Masculul este de la colegul meu de club Florin Țîrvuloiu, din porumbei de la tandemul Stănescu+Dobre. Ca pui, în a doua parte a sezonului, a început să vină cu avans față de ceilalți porumbei ai noștri. Și la ultimul antrenament de anul acesta cu colegii de filială a venit cu avans la noi și văd că și acum, la prima etapă. Vedem de ca va fi capabil pe viitor”, a punctat Dănuț Bărăgan.

Familia Telescu s-a impus la crescători

Concurenți de top ai județului la aceste categorii, cu mai multe trofee naționale în palmares și participări la Olimpiada columbofilă, Familia Telescu, reprezentată de Ovidiu Telescu, a avut un concurs de Rasovo foarte reușit. La distanța de 149 km, Familia Telescu a reușit să claseze 37 din cei 42 de porumbei angajați și să câștige primul loc în clasamentul crescătorilor, cu coeficientul de 1,91 puncte de penalizare. Primul stol sosit în crescătorie a fost format din 10 porumbei, primul fiind înregistrat la ora 09:32:53, iar următorii nouă în doar 29 de secunde. Întâmplător sau nu, primii doi porumbei care au călcat trapa au fost două femele de echipă, care au ocupat, prin această sosire, locurile 14 și 15 în clasamentul general. De asemenea, foarte concludent și important de precizat este faptul că 17 din cei 37 de porumbei care au clasat au obținut un loc în primii 100 de porumbei pe lansare. Raportat la numărul de porumbei angajați în concurs, un astfel de procent nu face altceva decât să redea valoarea lotului de porumbei cu care Familia Telescu concurează în acest sezon.
Trebuie adăugat că cel de al doilea porumbel de echipă, femela RO-2025-0455009, este soră bună cu vicecampioana națională din 2025, la categoria Viteză Pui, concurată tot de Familia Telescu.