Ultimele două concursuri desfășurate în Filiala Mehedinți pe Planul 1 de concursuri, adică etapele 3 și 4, au fost două concursuri de demifond. Și în cazul acestei filiale ruta de zbor este Bulgaria-Grecia, iar noutatea absolută este aceea că Filiala Mehedinți a UNCR Columba are anul acesta etape comune cu membrii UCPR Mehedinți. Cu acest „spor” de competitivitate, remarcații celor două etape de demifond despre care vom vorbi azi sunt, deja, nume de referință pentru această filială.
Primul concurs de demifond al sezonului, conform Planului 1 de concursuri, s-a desfășurat în data de 11 Mai 2025. Acesta a reunit un număr considerabil de porumbei și crescători, însă a fost dominat de un singur nume: Liviu Plăvițu.
Primele 4 locuri pe lansare și locul 1 la crescători
Pentru primul concurs de demifond din sezonul 2026, columbofilii din Mehedinți au lansat porumbeii din localitatea Targovishte (Bulgaria). Participarea în rândul porumbeilor a fost de 12.242 de păsări, în timp ce crescătorii au fost în număr de 242. Între aceștia din urmă s-a numărat și Liviu Plăvițu, unul dintre marii campioni din acest județ, care a participat cu 101 porumbei. Participarea s-a dovedit a fi o adevărată dominare a concursului, întrucât Liviu Plăvițu s-a impus și în clasamentul porumbeilor, și în clasamentul crescătorilor. Mai mult decât atât, în clasamentul porumbeilor acesta și-a adjudecat primele patru locuri pe lansare, cu patru porumbei care au sosit în crescătorie în același timp. Lansați la ora 08:02 și având de zburat 344 km, cei patru porumbei ai lui Liviu Plăvițu au sosit la ora 11:58:12-18. Al doilea porumbel în ordinea în care i-a înregistrat ceasul a fost dintre porumbeii de echipă. Cela de al doilea porumbel de echipă nu a fost nici el „departe”, ci a ocupat locul 17 pe lansare. În urma celor două clasări au obținut doar 1,55 puncte de penalizare, iar în total, Liviu Plăvițu a clasat 68 de porumbei.
Așa cum se va vedea, forma foarte bună a continuat și la următoarea etapă.

Yankovo, al doilea demifond
Următorul concurs s-a desfășurat pe 16 Mai, iar distanțele au crescut considerabil, până aproape de 400 km, localitatea de lansare fiind yankovo. Numericul a fost de 10.649 porumbei și 229 crescători. Lansarea porumbeilor a avut loc la ora 06:52 și, de data aceasta, locul 1 în clasamentul porumbeilor a fost obținut de tandemul Pancea Nicușor și Grosu Gheorghe, alți doi crescători „obișnuiți” cu performanța. La distanța de 378 km, femela câștigătoare este RO-2025-0020896, sosită la ora 11:16:59. Viteza pe care a stabilit-o a fost de 1.429,93 m/min.

„Suntem în acest tandem de patru ani, timp în care a strâns multe trofee, inclusiv naționale. Colaborarea constă în faptul că domnul Grosu îmi trimite pui sau chiar reproducători, pe care eu îi pun în valoare. Femela câștigătoare este o femelă cu origini de categoria General, nepoată a femelei noastre olimpică la categoria Viteză. Porumbeii sunt văduvi, separați cu aproximativ două săptămâni înainte de prima etapă. Porumbeii sunt hrăniți o singură dată pe zi, după-amiaza, cu amestecul Gerry. Dimineața eu nu am posibilitatea să mă ocup de ei. Soacra mea eliberează masculii, care zboară cât vor. Seara zboară femelele, de care mă ocup eu. În rest, încerc să le fac un antrenament de 50 km înainte de îmbarcare și cam aceasta este pregătirea”, a precizat Nicușor Pancea.
Liviu Plăvițu, din nou pe locul întâi
După rezultatele de la primul demifond, Liviu Plăvițu a reușit să aibă o prestație excelentă și la acest concurs, dar de data aceasta în clasamentul crescătorilor. Aici a obținut locul 1, cu 2,72 puncte de penalizare și 67 de porumbei clasați din 94 angajați. Porumbeii de echipă au ocupat locurile 5 și 24, cu precizarea că al doilea porumbel de echipă a fost al nouălea porumbel sosit. Ceilalți au ocupat locurile 10, 11, 13, 14, 15, 22 și 23.

