UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969

Liviu Plăvițu, al doilea an consecutiv liderul național al categoriei Crescători Pui Palmares 3 Ani

La fel ca în sezonul 2022, cunoscutul Liviu Plăvițu, din județul Mehedinți, a urcat iarăși pe prima treaptă a podiumului național al categoriei Crescători Pui Palmares 3 Ani, obținând titlul de campion național cu un coeficient de 138,83 puncte de penalizare, la diferență considerabilă față de locul 2 național.

Liviu Plăvițu

„Într-adevăr, în ultimele sezoane am avut parte de numeroase performanțe la nivel național în competițiile cu puii, atât la pasăre, cât și la crescători. Ultimele sezoane competiționale au avut ceva aparte, un element de dificultate majoră, respectiv formarea echipei din zece porumbei, dintre care primii trei punctau în clasamentul Crescători, plus norma în sine, compusă din însumarea a opt clasări. Aici s-au pierdut, pe parcurs, foarte mulți și buni contracandidați în lupta către titlul suprem, din cauza micilor greșeli, dar care au atârnat greu la «socoteala finală». Eu am avut și bafta, și inspirația, să greșesc mai puțin decât alții. Aceste performanțe au fost posibile și datorită achizițiilor de păsări valoroase, dar și strategiei și atenției sporite în pregătirea lotului de pui înainte de fiecare etapă, modificărilor în abordare, schimbarea metodei de joc, atunci când situația a impus. Un lucru foarte important, pe care nu l-am menționat până acum și care a contat foarte mult, a constat în liniștea mentală și împlinirea sufletească a crescătorului, fără de care nu aș fi putut câștiga o competiție de asemenea anduranță. Acea liniște și acea împlinire de care vorbesc, eu le-am regăsit în suportul și sprijinul necondiționat pe care mi l-a oferit întreaga mea familie, inclusiv prietenii mei non-columbofili. Este esențial să găsești suport moral acasă, să îți reîncarci bateriile în liniște, să poți lupta în continuare, chiar și când ai suferit mici înfrângeri. Și dacă tot am ocazia, mi-aș dori să le mulțumesc public pentru faptul că mă suportă și mă susțin necondiționat în această frumoasă «nebunie»“!, a declarat Liviu Plăvițu.
La fel ca și crescătorul mehedințean și Gaby Țipeanu, din București, repetă performanța din sezonul precedent, devenind pentru a doua oară consecutiv vicecampion național al categoriei Crescători Pui Palmares 3 Ani, obținând acest trofeu național cu 499,04 puncte acumulate. Pe locul 3 național a urcat tandemul Bedeleanu + Șchiau, din județul Alba, cu un total de 603,65 puncte de penalizare obținute.