UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969

Femelele au dat recital în cadrul categoriilor de Extrem, în sezonul 2024

Un nou rezultat columbofil deosebit a fost stabilit în cadrul categoriilor de Extrem ]n sezonul 2024, acolo unde tinerii voiajori nu doar că reușesc să străbată cu succes distanțe foarte mari, solicitându-le la maxim atât forța fizică cât și psihică, dar sunt capabili să stabilească și noi punctaje record. De menționat este că, în sezonul 2024, femelele s-au dovedit a fii „sexul tare“, acestea ocupând toate cele trei locuri ale podiumului național, atât la Extrem Tineret, cât și la Extrem Maturi.

Extrem Tineret

Unul dintre acești porumbei tineri ce s-au evidențiat în cadrul categoriei Extrem Tineret a fost femela Familiei Solovăstru, din județul Suceava, care poartă seria 0070728-2023 și care a devenit campioană națională cu doar un 1,10 puncte de penalizare și 1.910 kilometri clasați, ridicând astfel ștacheta în realizarea acestei norme. „În anul 2024 am concurat un lot de 60 porumbei, dintre care 35 au fost păsări tinere. În principiu au fost angajați la aceleași concursuri, indiferent dacă au fost tineri sau maturi, făcând excepție yearlingii care au fost inelați cu Gold, pe care i-am angajat la etapele nominalizate pentru această categorie. Anul acesta i-am jucat la natural, o metodă pe care o îndrăgim și care considerăm noi că dă rezultate în crescătoria noastră, mai ales dacă vorbim de concursurile de lungă distanță. Aceștia au fost antrenați între etape de circa patru ori, la o distanță de 40-60 de kilometri. În timpul sezonului, porumbeii au fost hrăniți cu Vanrobaeys – 816 Clique și 57 – Revolution Sport Light, la care am adăugat porumb și orez, în funcție de dificultatea etapei. Produse folosite, de la firmele Rohnfried, Cest-Pharma și Beyers (Blitzform, Avidres, Detox, Yellow Drops, Bioflorum, Belgasol ori Gerwit) ne-au ajutat și ele să menținem forma sportivă bună și sănătatea cursierilor noștri în sezonul competițional“, a declarat Ovidiu Solovăstru.

Familia Solovăstru

El spune că noua sa campioană a dat dovadă de o ambiție extraordinară, reușind clasări de excepție la cursele de Extrem la care a fost angajată. „Femela <<Miss Fenomen>>, cu seria 0070728 -2023, este un voiajor fenomenal, care a reușit să stabilească un punctaj record până în acest moment din două etape de Extrem necesare pentru această normă, clasând pe locul 10 etapa de Code – 956 de kilometri, dintr-un număr de 15.536 de porumbei participanți, iar de la Madona Național, 953 de kilometri, a sosit pe locul 8, dintr-un număr de 17.573 porumbei. Totodată, a clasat foarte bine și o etapă dificilă de Fond, unde a obținut locul 91 pe clasamentul general dintr-un număr de aproximativ 34.000 cursieri. Am fost de-a dreptul surprinși să vedem că un porumbel tânăr, tardiv, cu patru pene neschimbate, poate să puncteze atât de bine într-o asemenea concurență, așa cum este cea din Provincia Moldova, unde marea majoritate a crescătorilor se axează pe Maraton Extrem. La toate etapele la care a fost îmbarcată ea s-a întors acasă într-o formă foarte bună, s-a recuperat repede de fiecare dată și a fost femela care mereu a ouat prima. La ambele zboruri de Extrem a fost îmbarcată pe poziția de cuib cu ouă de 5-7 zile, fără a fi motivată suplimentar într-un fel sau altul. A fost reprodusă anul trecut, destul de târziu, nefiind concurată deloc ca pui, tatăl ei fiind masculul 2034888-2018, pasăre de Cor de Heijde, achiziționat de la Inne Balleux VanderMotte – Belgia, iar mama este reprodusă la noi în crescătorie. Aceasta este sora bună cu 950568-2015, loc 1 Palmares 5 Ani Madona Național, primul porumbel care a reușit să obțină această performanță.

0070728-2023 / Familia Solovăstru

Rezultatul din acest an reprezintă un vis devenit realitate, fiind, totodată, și răsplata ultimilor ani de muncă și de sacrificiu. Este un motiv de bucurie și mândrie să știi că ești campion național la cea mai râvnită categorie, Maraton Extrem, și, totodată, să poți reprezenta România în campionatul World Best Pigeons. Columbofilia este un sport frumos și relaxant, nu foarte greu de practicat, însă de multe ori ne încurcăm în propriile decizii, fie ele legate de achiziția porumbeilor, fie de anumite alegeri pripite sau neinspirate pe care le facem în timpul concursurilor“, a adăugat suceveanul.
Locul 2 național Extrem Tineret i-a revenit lui Ovidiu Canciuc, din județul Botoșani, datorită prestației foarte bune a porumbiței sale cu seria 1101418-2023, care a realizat norma categoriei cu un total de 3,29 puncte și 1.887 de kilometri clasați, iar pe locul 3 național Extrem Tineret s-a situat Vasile Onisie, din județul Suceava, cu femela seria 0711320-2023, care și-a asigurat prezența pe podium cu 2.016 de kilometri clasați și 3,46 puncte de penalizare.

Extrem Maturi

Sorin Săndulache, din Bacău, a devenit noul campion al categoriei Extrem Maturi 2024, grație femelei 0278118-2020, care cu 0,30 puncte de penalizare și 2.257 de kilometri clasați și-a asigurat poziția pe locul 1 național. „Particip la concursurile cu porumbei din anul 1990, dar de 14 ani singura categorie preferată este categoria Maraton Extrem, în mod special concursurile naționale, unde porumbeii trebuie să zboare distanțe de peste 1.000 kilometri aerieni. Locuiesc în Târgu Ocna și, în prezent, sunt membru columbofil în cadrul Clubului 4/4 Moinești – Filiala Bacău. Menționez că am optat pentru această categorie și datorită zonei în care locuiesc, fiind practic la limita extremă a zonei de zbor din Provincia Moldova. Practic, pentru mine, toate etapele de Maraton din planul de zbor se înscriu în categoria Extrem datorită distanțelor la limita zonei. Numericul lotului de zbor angajat la începerea sezonului nu depășește 50 porumbei, din care 20 de maturi și aproximativ 30 de tineri. Aceștia din urmă vor participa la cel puțin un concurs din categoria Extrem, adică peste 1.000 de kilometri. Lotul de zbor îl joc doar la natural. Caut să îi împerechez cât mai târziu posibil, ținând cont de planul de zbor, astfel încât la prima etapă de Extrem la care participă să fie angajați pe pui mici, urmând ca, după întoarcerea lor, să găsească în cuib ouă, continuând ciclul de clocire până cu 10 zile înainte de a doua cursă, când vor primi din nou câte un pui.

Sorin Săndulache

Femela 0278118-2020 a fost pregătită în același mod cu tot lotul de zbor, diferența față de ceilalți porumbei, cred eu, făcând-o prin calitățile ei fizice deosebite, capacitatea de a zbura chiar și pe întuneric la etape dificile și, nu în ultimul rând, faptul că dă dovadă de o inteligență aparte. Fac precizarea că în sezonul curent nu am antrenat porumbeii în mod deosebit. De regulă nu fac asta, iar mâncarea și produsele folosite sunt clasice, din categoria celor care se găsesc pe piață. În ceea ce privește originea, pot spune că femela campioană are la bază descendenți din liniile vechi consacrate la categoria Maraton. Tatăl ei este reprodus din doi porumbei semifrați pe linia mamei, proveniți de la prietenul meu Mircea Bejenaru, din Piatra Neamț. Mai exactn este vorba despre doi descendenți, mascul și femelă, obținuți de la acest crescător din femela <<Pau Siger>>, cu seria 01301-08-194, o reproducătoare consacrată – Van Der Wegen-Marcel Braakhuis, combinată cu linia celebrului <<Forres Gamp>>  a Familiei Freialdenhofen & Sohn. În ceea ce privește mama, aceasta este o femelă de Jan Aarden, obținută din incest, frate cu soră, pe linia lui <<Provincial Champ>>  Van Zelderen. Consider că pentru a obține performanțe trebuie să ținem cont de ceea ce dorim să realizăm. Dacă dorești să participi la o anumita categorie, axează-te doar pe porumbei care sunt capabili sa-ți aducă rezultate pentru categoria respectivă. În momentul în care achiziționezi un cursier, acesta trebuie să îndeplinească toate condițiile necesare, având un arbore genealogic cu descendenți care au avut rezultate la cel mai înalt nivel“, a declarat Sorin Săndulache.
Podiumul național al categoriei Extrem Maturi 2024 este completat de către doi porumbei aparținând columbofilului Radu Dogaru, din județul Tulcea. Astfel, poziția secundă a revenit porumbiței cu seria 0312327-2021, datorită coeficientului de 0,46 puncte obținut, în vreme ce poziția a treia este ocupat de către femela cu seria 0736925-2021, care a obținut un punctaj de 2,01 puncte de penalizare și 2.055 de kilometri clasați.

Extrem Crescători

În clasamentul rubricii Crescători Extrem 2024 s-au impus porumbeii de echipă ai lui Mihai Cristian Iacoban, din județul Suceava, cu 64,23 puncte de penalizare acumulate, aducându-i astfel proprietarului titlul de campion național. „Practic columbofilia din anul 2022, de când m-am întors în țara mea natală România. Categoria de zbor ce o țintesc tot timpul și de care sunt foarte îndrăgostit este Maraton Extrem, unde am și avut rezultate începând cu anul 2023, atunci când am ocupat locurile 12 și 15 în clasamentul național la categoria Maraton Extrem Tineret.

Mihai Cristian Iacoban

În acest sezon am concurat cu un lot de 45 de porumbei, sezon care s-a dovedit a fi unul de vis pentru mine, cu emoții și rezultate pe măsură. Ca și origini, dețin voiajori din mai multe linii achiziționați de la crescători din țară și din afară, fii și nepoți din campioni naționali. Am concurat lotul de zbor la natural, de pe poziție de cuib cu ouă de 6 zile sau de pe pui mici.

1200464-2022 / Mihai Cristian Iacoban

Cursierii de bază ai echipelor mele de Extrem au fost masculii cu seriile 1200483-2022 și 1200464-2022, porumbei puternici, de talie medie spre mare, cu o musculatură flexibilă și cu un penaj mătăsos“, a explicat crescătorul sucevean.
Pe treapta a doua podiumului național al categoriei Crescători Extrem 2024 s-a clasat Ionuț Drăgușin, din județul Brăila, cu un total de 90,79 de puncte, el fiind urmat pe locul 3 de către Gheorghe Andreică, din județul Suceava, cu 91,95 de puncte de penalizare.