După trofeul național câștigat în 2025 la categoria Fond Tineret, Roland Szabo, din localitatea Cehu Silvaniei, Filiala Sălaj, a început în forță și sezonul 2026. Acesta concurează sub titulatura „Fam. Szabo” și, deși nu este un columbofil axat doar pe etapele de viteză, ba, mai mult, chiar pe cele de fond, Roland Szabo a reușit să câștige autoritar primele două etape desfășurate până acum în filiala sa.
În Filiala Sălaj, sezonul 2026 a început destul de devreme. În data de 25 Aprilie s-a desfășurat prima etapă, un concurs de viteză cu lansare din localitatea maghiară Puspokladany. Doar câteva zile mai târziu, pe 02 Mai, a fost organizată și a doua etapă, de data aceasta cu lansare din Torokszentmiklos (Ungaria). La ambele etape, Roland Szabo a fost „numitorul comun”.
Primele 11 locuri pe lansare și loc 1 crescători
Un numeric de 81 de columbofili au participat la primul concurs din acest an în Filiala Sălaj, care au îmbarcat 5.222 porumbei. Roland Szabo a participat cu cei 43 de porumbei ai săi care formează lotul de zbor pentru anul 2026 și a avut o etapă care a depășit poate chiar și așteptările sale. Eliberați la ora 07:15, primii porumbei au sosit în jurul orei 09, după aproape două ore de zbor. În crescătoria lui Roland Szabo, care a avut distanța de 153 km la această etapă, au sosit 11 porumbei în același timp. Primul dintre ei a fost înregistrat la ora 09:03:50, iar ceilalți în doar câteva secunde, astfel că au ocupat primele 11 locuri pe lansare. După doar câteva secunde au sosit și alți porumbei, Roland Szabo clasând 15 porumbei în primii 22 pe lansare.


Victoria autoritară din clasamentul porumbeilor a fost dublată și de cea din clasamentul crescătorilor. Al doilea și al patrulea dintre porumbeii sosiți în primii 11 au fost dintre cei nominalizați pentru echipă. Cei doi au obținut doar 1,15 puncte de penalizare și i-au asigurat crescătorului din Cehu Silvaniei un binemeritat loc întâi. Mai mult decât atât, puțin a lipsit ca totți porumbeii angajați de Roland Szabo să prindă clasamentul. Nu mai puțin de 38 dintre cei 43 de porumbei angajați au clasat, ceea ce reprezintă un procent fabulos. În plus, 33 din cei 38 de porumbei care au clasat au ocupat un loc în primii 70 de porumbei pe lansare!
Victorie și la al doilea concurs
A doua etapă a sezonului a oferit porumbeilor lui Roland Szabo ocazia unei noi „reprezentații”. Deși distanța a fost ceva mai mare, 208 km mai exact, patru dintre porumbeii lui Roland Szabo au reușit să se mențină în stol până acasă. Aceștia au sosit în același timp și au fost înregistrați în scurt timp de către ceas, în intervalul 09:55:37-09:55:45, lansarea având loc la ora 07:30. Secondați imediat de un al cincilea, aceștia au reușit să ocupe primele 5 locuri pe lansare. Un alt „val” de sosiri i-au asigurat lui Roland Szabo locurile 20-25, porumbeii săi sosind în aceeași cadență până la închiderea clasamentului.
Întâmplător sau nu, Roland Szabo a clasat și la acest concurs tot 38 de porumbei!

Rețeta succesului
Cum asemenea rezultate nu pot fi întâmplătoare, l-am întrebat pe Roland Szabo care este „rețeta” succesului său. Răspunsul poate fi intuit cu ușurință. Iată ce ne-a declarat acesta: „Porumbeii de la lotul de zbor au crescut câte un pui înainte de sezon. La prima etapă erau deja separați, dar puii erau încă cu masculii. Prin rotație, și femelele erau lăsate să hrănească puii. La cea de-a doua etapă nu au mai avut nici puii, fiind văduvi în totalitate. Pentru hrănire folosesc amestecuri Animis, mai exact sortimentele Concurs, Concurs fără mazăre și Sport XL. De antrenat porumbeii se antrenează cât vor pe acasă, dimineața și seara, și o dată pe săptămână sunt duși la un antrenament de 30 km. Deși vin foarte bine și la viteză, sunt porumbei de general. Au în spate linii Koopman, Gino Clicque, Leor Heremans sau Patrick Boeckx, dar pot spune că deja s-a format o familie. Toți porumbeii de la lotul de zbor sunt înrudiți într-un anume fel. Din această familie a provenit și vicecampioana națională de anul trecut, mătușa ei fiind campioana națională a categoriei Viteză Maturi în 2021. În 2025, un verișor al vicecampioanei a ocupat locul 5 național și 2 provincial As Viteză Maturi, iar un fiu direct din campioana din 2021 a ocupat locul 3 provincial General Maturi”.

