UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969

Crescătorii olteni, marii câștigători ai etapa de Maraton Lubartow 3

Cea de-a treia cursă de Maraton Lubartow – Polonia din acest sezon a fost organizată de către județul Dolj, în data de 4 august, concurs la care au participat 236 de crescători din grupările columbofile ale județelor Dolj, Olt, Mehedinți, Gorj și Vâlcea, care au îmbarcat un număr de 885 cursieri. Din cele cinci grupări participante însă doar județele Dolj și Olt au îndeplinit condițiile minime necesare întocmirii clasamentelor județene.

Primele trei locuri în clasamentul general al rubricii Porumbei au fost câștigate de către porumbeii columbofililor din județul Olt, locul 1 pe concurs revenindu-i lui Marcel Pîrvu, a cărui femelă cu seria 0483247-2020 a sosit acasă în prima zi de concurs, înregistrând o viteză medie de 1.141,28 metri pe minut pe parcursul celor 835 de kilometri pe care i-a de străbătut.

Marcel Pîrvu

„Am început sezonul de Maraton anul acesta cu un lot de 15 porumbei, pe care i-am angajat la prima etapă Lubartow 1, 12 dintre ei revenind în crescătorie. La cel de-al treilea Maraton Lubartow 3 am îmbarcat o echipă de nouă cursieri, sosind acasă șapte dintre aceștia. Femela câștigătoare a fost concurată la natural și provine dintr-o familie de porumbei care a obținut și anul trecut rezultate în crescătoria mea, părinții lor fiind aduși din porumbeii lui Iancu Berchi. Încă de la începutul acestui sezon, femela a arătat că este în formă, obținând un loc 1 la o etapă de Viteză cu lansare din localitatea Băleni. Cu această clasare de vârf, 0483247-2020 a încheiat norma la categoria Maraton Maturi în acest sezon“ , a precizat columbofilul oltean.
Masculul lui Sorin Oprea, din județul Olt, porumbelul cu seria 2001403-2022, a ocupat locul 2 pe lansare, sosind acasă după cursa de 826 de kilometri cu viteza medie de 1.121,99 metri pe minut, fiind urmat în clasament, pe locul 3, de către femela 0046920-2023, a lui Marius Logofetescu. Tânăra porumbiță a străbătut cei 867 de kilometri cu viteza medie de 1.120,03 metri pe minut.

În clasamentul Crescători al acestui concurs, locul 1 pe lansare i-a revenit aceluiași Marius Logofetescu, care a obținut un coeficient de 13,65 puncte de penalizare. „Am început sezonul cu un numeric de 60 porumbei maturi, plus un pui de 2024 pe care l-am oprit acasă după etapa de 250 kilometri. La acest zbor de Maraton am angajat 11 porumbei, iar ⁠prima femelă sosită la echipă, seria 46920-2023, este nepoata celui de al doilea porumbel de la echipă, masculul 362380-2020, care ca și origini este 50% Aarden și 50% Jan Theelen, iar nepoata lui are același sânge de Theelen – Aarden, combinat cu voiajori de Jelle Jellema și porumbei autohtoni. Lotul de zbor îl concurez la natural de la începutul sezonului și până la sfârșit. ⁠Etapele unde porumbeii mei au clasat cel mai bine au fost etapele grele, dar mai ales cele lungi și catastrofale de Maraton din ultimii trei ani de pe această rută. ⁠

Marius Logofetescu

Femela 46920-2023 este o pasăre de talie mijlocie spre mică, cu o musculatură elastică, penaj mătăsos, braț scurt, aripă bine ventilată, stern lung și puțin mai lăsat, iar 362380-2023 este un mascul foarte puternic, de talie mijlocie, foarte bine echilibrat, braț puternic, musculatură elastică, pene înguste și bine ventilate. Este un porumbel care a reușit să sosească acasă pe orice tip de concurs, cu vânt din față, caniculă, ploaie, adică etape foarte dificile. Diferența a fost făcută datorită calităților lor de maratoniști, dar și a motivației și ambiției de care au dat dovadă. Spun asta deoarece trebuie precizat că am și cea mai mare distanță comparativ cu alți crescători din județ. ⁠Pentru mine, acest rezultat reprezintă în primul rând încredere și apoi satisfacție pentru munca depusă. Vreau să menționez că cel de-al doilea porumbel sosit la echipă, masculul 362380-2020, este porumbelul care anul trecut a ocupat locul 3 pe Provincia Oltenia, categoria As Maraton Palmares, anul acesta reușind să claseze din nou etapele pe ruta Polonia, realizând astfel norma la As Maraton Palmares 3 Ani. Acum sper și la o clasare bună în clasamentul național“, a declarat Marius Logofetescu.
Sorin Oprea, din județul Olt, ocupantul locului 2 al categoriei Porumbei, pe concurs, este prezent și în clasamentul general al rubricii Crescători, unde ocupă tot locul 2, cu 22,76 puncte de penalizare, iar pe locul 3 Crescători, a urcat Viorel Dîrman, din județul Dolj, cu un coeficient de 37,54 puncte.

Clasament Dolj

Cursa Lubartow 3 s-a dovedit a fi un test extrem de reușit pentru doljeanul Viorel Dîrman, care, pe lângă podiumul obținut pe întreg concursul, a reușit să domine autoritar clasamentele județene, atât pe lansare, cât și cel pe echipe. Astfel, doi dintre yearlingi săi, femela cu seria 0167012-2023 și masculul 0167014-2023, au ocupat locurile 1 și 3 la categoria Porumbei, ambii sosind în prima zi de concurs, cu vitezele medii de 1.105,91, respectiv 1.049,74 metri pe minut, după cursa de 861 de kilometri pe care au avut-o de străbătut. Între ei, pe locul 2 județean, s-a clasat masculul 1123028-2022, care îi aparține lui Nicușor Tudor, porumbel ce a zburat cei 817 kilometri până în volieră cu viteza medie de 1.071,08 metri pe minut.
În urma sosirilor excelente ale porumbeilor săi, Viorel Dîrman și-a adjudecat și locul 1 județean Crescători, cu un total de 10,75 puncte de penalizare. „Locuiesc în orașul Dăbuleni, iar ca membru columbofil activez la Clubul Amărăștii de Jos, din anul 2008. În decursul acestor ani columbofili am concurat cu succes la toate categoriile de zbor, dar categoriile preferate sunt Fondul și Maratonul. Sezonul competițional l-am început cu un efectiv de 38 de porumbei, iar la etapa de Lubartow 3 am angajat patru porumbei, reușind să claseze toți patru. Porumbelul câștigător este femela cu seria 0167012-2023 și provine de la multiplul campion național George Vochin, părinții acestei femele fiind achiziționați în anul 2022, iar în pedigreele lor se regăsesc porumbei de Maraton cu rezultate remarcabile la nivel național în crescătoria George Vochin. Metoda de zbor la începutul sezonului a fost naturalul. Cu două săptămâni înainte de primul Fond au fost trecuți la văduvie, iar la această etapă au revenit la natural, având poziție de cuib ouă de 8-10 zile.

Viorel Dîrman

Porumbița 0167012-2023 s-a evidențiat încă de la primul zbor de Fond, dar rezultatele remarcabile au apărut la Maraton. La concursul Lubartow 1 a ocupat locul 9 pe clasamentul general, iar la etapa Lubartow 3 a culminat cu locul 1 pe centrul de îmbarcare, reușind să închidă norma la Maraton Tineret cu 4,13 puncte. Aceasta femelă este un porumbel de talie mică, cu o musculatură bogată și foarte elastică, cu un braț foarte puternic și o aripă bine ventilată. Din punctul meu de vedere, la categoria Maraton, calitatea porumbelului face diferența, iar această femelă a reușit din plin să își arate valoarea în acest sezon competițional. Rezultatul reușit reprezintă o bucurie foarte mare, demonstrându-mi și dându-mi încredere că pe viitor se pot face rezultate notabile la categoria Maraton chiar și pe această rută de zbor foarte dificilă. Etapa de Maraton Lubratow 3 a fost o cursă fenomenală pentru mine, ocupând locul 1 și locul 3 pe centrul de îmbarcare, ambele păsări formând echipa și aducându-mi și locul 1 județean Crescători, rezultat deloc întâmplător deoarece, în acest sezon, am debutat la etapa de Fond Medyka tot cu un loc 1 județean Crescători. Cel de-al doilea porumbel de la echipă, care ocupă și locul 3 județean, provine dintr-o încrucișare de porumbei primiți cadou de la prietenii și colegii columbofili Familia Șerban și Eduard Sfetcu. Pe această cale țin să le mulțumesc tuturor pentru păsările oferite și le urez mult succes în această frumoasă pasiune“, a precizat crescătorul doljean.
Ștefan Miscu a fost ocupantul locului 2 Crescători în clasamentul județului Dolj, cu 45,70 puncte, iar pe locul 3 s-a poziționat Marian George Zidaru, cu 77,96 puncte de penalizare.

Clasament Olt

Clasamentul categoriei Porumbei al județului Olt este identic cu clasamentul rubricii Porumbei pe întreg concursul, doar punctajele obținute fiind diferite. În ceea ce privește clasamentul categoriei Crescători al județului Olt, locul 1 Crescători i-a revenit lui Marius Logofetescu, cu 25,23 puncte de penalizare, locul 2 județean a fost câștigat de Sorin Oprea, cu 41,29 de puncte, în vreme ce pe locul 3 județean îl regăsim pe Ionel Stroe, cu un total de 75,68 puncte de penalizate acumulate.