UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969

Frații Ilea, câștigătorii la crescători ai etapei Berlin Internațional 2026

Cursa Berlin Național, transformată între timp într-o veritabilă competiție internațională, reprezintă una dintre cele mai importante și mai longevive etape de maraton organizate în România. În 2026, competiția a ajuns la cea de-a 16-a ediție națională și la cea de-a treia ediție internațională. După atâția ani de tradiție, câștigarea acestei etape rămâne unul dintre marile obiective pentru orice crescător care își înscrie porumbeii la această cursă.

Așa cum ne-am obișnuit, Berlin Internațional este etapa care reunește cel mai mare număr de filiale ale UNCR-Columba. Spre deosebire de alte etape naționale, care au de multe ori un caracter mai pronunțat la nivel provincial, Berlinul reușește să atragă participanți din toate colțurile țării. Ediția din 2026 confirmă încă o dată acest lucru: 900 de crescători din 22 de filiale și-au angajat porumbeii în această competiție. Mai mult decât atât, toate cele șase provincii columbofile au fost reprezentate, ceea ce demonstrează amploarea și atractivitatea de care se bucură această etapă în rândul crescătorilor.

6.122 de porumbei și 974 de crescători la start

La nivel național, participarea a fost următoarea: Arad – 799 de porumbei și 79 de crescători; Botoșani – 495 de porumbei și 69 de crescători; Iași – 226 de porumbei și 27 de crescători; Vaslui – 74 de porumbei și 11 crescători; Galați – 61 de porumbei și 6 crescători; Cluj – 177 de porumbei și 57 de crescători; Hunedoara – 30 de porumbei și 14 crescători; Alba – 115 porumbei și 53 de crescători; Bistrița-Năsăud – 32 de porumbei și 8 crescători; Mureș – 30 de porumbei și 13 crescători; Sibiu – 6 porumbei și 4 crescători; Bihor – 329 de porumbei și 54 de crescători; Suceava – 1.748 de porumbei și 224 de crescători; Neamț – 74 de porumbei și 11 crescători; Caraș-Severin – 572 de porumbei și 87 de crescători; Dolj – 22 de porumbei și 5 crescători; Olt – 18 porumbei și 3 crescători; Olt 2 – 9 porumbei și 2 crescători; Satu Mare – 398 de porumbei și 55 de crescători; Timiș – 446 de porumbei și 56 de crescători; Sălaj – 165 de porumbei și 37 de crescători, iar Maramureș – 122 de porumbei și 25 de crescători.
Totalul participării naționale a fost de 5.948 de porumbei și 900 de crescători, cifre care arată încă o dată interesul foarte mare pentru această etapă de maraton. La nivel internațional, competiția a beneficiat și de participarea crescătorilor din Kosovo și Albania. Din Kosovo au fost angajați 50 de porumbei de către 15 crescători, în timp ce Albania a fost reprezentată de 59 de crescători, care au înscris 124 de porumbei.
Prin urmare, după încheierea îmbarcării, ediția din 2026 a cursei Berlin Internațional a consemnat cifre oficiale de 6.122 de porumbei și 974 de crescători. O participare impresionantă, care confirmă încă o dată că „Berlinul” ocupă un loc aparte în calendarul competițional și în sufletul crescătorilor de porumbei voiajori.

Frații Ilea se impun la crescători. În spate stă o muncă colosală

Frații Cătălin și Răzvan Ilea, din localitatea Cihei, județul Bihor, concurează împreună din anul 2012, iar de-a lungul anilor au reușit să construiască un palmares impresionant, cu rezultate importante atât la nivel județean și zonal, cât și la nivel național. Primele performanțe au venit chiar în 2012, când au obținut locul 1 pe județ la Amstetten și locul 4 în Zona de Vest la Amstetten, cu o etapă de 2024 de porumbei. În anii următori, rezultatele au confirmat constanța tandemului. În 2017, la nivel județean, Frații Ilea au ocupat locul 1 la AS Maraton – palmares 2 ani, precum și locul 2 la Maraton – palmares 2 ani. La nivel zonal, în același an, au obținut locul 3 la AS Maraton – palmares 2 ani. În 2018 au continuat seria rezultatelor bune, cu locul 2 la AS Maraton Tineret, iar în 2019 au încheiat sezonul pe locul 3 Crescător Maraton și locul 3 Maraton Maturi, la nivel județean. Sezonul 2020 a adus alte clasări importante: locul 2 la Maraton Tineret, locul 2 la Maraton Grand Prix și locul 3 Crescător Maraton – palmares 2 ani.

Anul 2021 avea să fie unul dintre cele mai importante din parcursul lor competițional. La nivel județean, Frații Ilea au reușit o adevărată „colecție” de clasări, printre care locul 1 la As Maraton Tineret, fiind singurii din județ care au obținut această performanță, locul 1 la Maraton Tineret, locul 1 la Grand Prix Tineret și locul 1 la Crescător Maraton – palmares 3 ani. Au urmat numeroase clasări pe podium și în topurile județene, inclusiv locurile 2 la Maraton Maturi – palmares 3 ani, Berlin – palmares 2 ani, Berlin – palmares 3 ani, Crescător As Național și As Maraton Maturi – palmares 3 ani. Tot în 2021, la nivel județean, au mai obținut locul 2 la Crescător Maraton – palmares 2 ani, locul 3 la Crescător As Național – palmares 2 ani, locul 3 la AS Maraton – palmares 2 ani și locul 3 la Crescător Maraton, alături de alte clasări în topul competițiilor de tineret, maturi, Grand Prix și general.

La nivelul Zonei de Vest, sezonul 2021 a confirmat valoarea lotului Fraților Ilea. Au obținut locul 2 la As Maraton Tineret și locul 2 la As Maraton – palmares 3 ani, precum și mai multe clasări în primele poziții: locul 3 la Maraton Tineret, locul 3 la Maraton Grand Prix Tineret, locul 3 la Crescător Maraton – palmares 3 ani și locul 3 la Maraton – palmares 3 ani. De asemenea, au ocupat locul 4 la Berlin – palmares 3 ani și locul 4 la As Crescător. La nivel național, în același sezon, au reușit locul 5 la Național Berlin – palmares 3 ani, locul 11 la As Maraton Tineret și locul 15 la Maraton Grand Prix Tineret.

În 2022, seria rezultatelor a continuat cu locul 3 General – palmares 2 ani, iar în 2025 a venit o nouă performanță majoră: locul 1 la Stendal Național, într-o etapă de 956 km, cu un total de 1.080 de porumbei.

2026 – Berlin Internațional (927 km), o etapă de vis

Sezonul 2026 avea să aducă însă una dintre cele mai importante performanțe din cariera Fraților Ilea. La Berlin Internațional – 927 km, tandemul a avut parte de o etapă extraordinară, reușind să se impună în clasamentul crescătorilor, într-o competiție la care au participat nu mai puțin de 900 de crescători români. Pentru această etapă au fost îmbarcați 16 porumbei, dintre care 14 yearlingi și 2 maturi. Dintre aceștia, 10 au reușit să se claseze, ceea ce înseamnă un procentaj foarte bun de 62,5%. Dar, până la a preciza numărul de clasări finale, trebuie să scoatem în evidență faptul că Frații Ilea s-au bucurat de prima sosire încă din prima seară de concurs. Primul lor porumbel sosit a fost femela cu seria RO-24-2006544, nominalizată și la echipă. Aceasta a ajuns la crescătorie la ora 21:49:37, după un zbor solicitant, realizând o viteză medie de 1.138,61 m/min, și a fost abia al doilea porumbel sosit la nivel național. Deși a ocupat inițial locul al doilea pe lansare, a doua zi de concurs a mai coborât câteva poziții, până pe locul al 9-lea. Momentul decisiv pentru clasamentul crescătorilor a fost reprezentat de sosirea celui de al doilea porumbel, tot de la echipă, masculul cu seria RO-25-2003793, sosit la ora 06:23:58. Acesta a înregistrat o viteză medie de 1.096,41 m/min și a ocupat locul 20 în clasamentul general. Împreună, cei doi porumbei au acumulat doar 4,88 puncte de penalizare.

Un rezultat care nu e rodul întâmplării

La finalizarea clasamentului, Frații Ilea au clasat 10 din cei 16 porumbei angajați. La nivel județean rezultatele au fost impresionante. Din cei 329 de porumbei, Frații Ilea au ocupat pozițiile 1, 3, 4, 14, 34, 36, 49 și 52. La nivelul Zonei de Vest, într-un clasament cu 2.044 de porumbei, au obținut locul 2, urmat de clasări pe locurile 11, 26, 97, 202, 224, 266, 272 și 404. La nivel național, Frații Ilea au clasat 3 porumbei în primii 50 pe lansare. Așadar, victoria de la Berlin 2026 nu este, așadar, o performanță izolată, ci încununarea unui parcurs început în 2012 și construit în timp prin muncă, selecție și rezultate constante. După mai bine de un deceniu de competiții, Frații Ilea au reușit să-și treacă în palmares una dintre cele mai importante performanțe posibile: locul 1 Național Crescător la Berlin, într-o etapă de 927 km, cu 900 de crescători la start. „La zbor concurăm, în general, cu un lot de aproximativ 80-100 de porumbei, iar la matcă avem în jur de 35 de perechi. În lotul de reproducție avem porumbei din familii consacrate, precum Jelle Jellema, Rans Jeroen & Stijn, Batemburg van der Merwe și Harold Zwiers, dar și fii ai unor campioni din Zona de Vest a țării. De la începutul sezonului și până la final concurăm după metoda naturală. Și la Berlin am mers pe aceeași strategie, iar primii doi porumbei sosiți pentru noi au fost pe pui de doar șapte zile. Ca pregătire pentru Berlin, am efectuat trei antrenamente de aproximativ 70 de kilometri în weekendul dinaintea concursului. În ceea ce privește alimentația, folosim produse de la Koopman, Energy de la Beyers și Relax de la Versele Laga. Pentru condiționare folosim Magic de la Cest, Blitzform de la Rohnfried, iar pentru recuperare Recovery Superior și Super 6 de la Vydex. În ceea ce privește rezultatul de la Berlin, pot spune că este cel mai important rezultat pe care l-am obținut până acum. Vorbim despre una dintre cele mai titrate și dificile etape de extrem din România. Am avut parte de o etapă de vis, greu de descris în cuvinte. Faptul că femela noastră a reușit să intre pe timp de noapte, fiind a doua sosită dintre porumbeii lansați și una dintre cei doar doi porumbei care au reușit să ajungă în prima zi, a fost ceva cu totul special. Iar bucuria a continuat în dimineața următoare, când porumbeii noștri au sosit în continuare la nivel foarte înalt. A fost o etapă extraordinară pentru noi și un rezultat pe care îl vom ține minte mult timp”, a precizat Cătălin Ilea.