
Comunicat al Filialei Columbofile a judetului Dolj din cadrul UNCR Columba referitor la organizarea campionatului de maraton extrem peste mare si munte al provinciilor Oltenia si Muntenia
ETAPELE NATIONALE KYTHIRA 2026
In acest an, UNCR Columba, prin Filiala Columbofila a Judetului Dolj „Ioan Gelu Gatejescu”, organizeaza, in premiera, cele trei Etape Nationale cu lansare de pe insula Kythira-Grecia, fiind anuntata pana la data de 19-06-2026 participarea unui numar de 669 columbofili, membri in cadrul a zece filiale judetene si o sucursala din Romania, cu un numar total de 3398 porumbei. Mentionam ca programul imbarcarii pentru acest concurs national va fi anuntat in data de 22-06-2026. Lansarea pentru prima etapa Kythira are loc, conform planului de zbor, in data de 27-06-2026. In acest moment, indeplinesc conditiile regulamentare de organizare a centrului de imbarcare filialele UNCR Columba al judetelor Arges, Dolj, Gorj, Mehedinti si Prahova, precum si Sucursala Olt. Mentionam ca vom organiza centre de imbarcare si pentru crescatorii din celelalte filiale columbofile, in limitele prevederilor Rnc, prin directionare crescatorilor din mai multe filiale judetene la un centru de imbarcare (exemplu Mun. Bucuresti).
Mentionam faptul ca, avand in vedere numarul de porumbei anuntat de membri columbofili participanti, precum si dispozitiile art. 55 din RNC si Normele Metodologice Rnc, conform carora la concursurile de maraton sau Extrem se pot imbarca maxim 25 porumbei per metru patrat (in zilele caniculare fiind recomandata scaderea numarului cu minim 10%, ceea ce va fi cazul acestor etape), vor fi contractate pentru prima Etapa nationala Kythira doua masini de transport, care indeplinesc aceste conditii regulamentare.
Taxa per porumbel aferenta participarii la cele trei Etape Nationale Kythira este in cuantum de 30 lei. Suma trebuie achitata de crescatori in contul filialei columbofile a judetului dolj
Ro64 btrl ronc rt06 8003 3301
deschis la Banca Transilvania, pana la data de 22-06-2026, in vederea anuntarii programului exact al imbarcarii in aceasta data. Va solicitam sa mentionati la referintele platii numele crescatorului participant si filiala judeteana in care activeaza.
Multumim tuturor participantilor pentru incredere si pentru faptul ca ati ales sa angajati porumbei la aceste concursuri nationale, care constituie o premiera pentru Romania, avand in vedere traseul peste mare si munte care urmeaza a fi parcurs de porumbei. Va asiguram ca vom face toate demersurile si eforturile necesare in vederea realizarii unei organizari foarte bune a imbarcarilor, transportului porumbeilor, lansarii si desigilarii, singurul scop fiind promovarea crescatorilor de top si porumbeilor capabili sa obtina rezultate remarcabile.
Data : 19-06-2026
presedinte
Filiala Columbofila a Judetului Dolj a UNCR Columba
Florin Gatejescu

