În paralel cu etapa de maraton Slupca zonal, pe care v-am prezentat-o într-un articol anterior, o parte din columbofilii din Provincia Transilvania „și-au încercat norocul” și la un concurs de maraton extrem. După cum se cunoaște, pentru a se încadra la categoria Extrem, etapele de maraton trebuie să aibă distanța mai mare de 900 km.
De data aceasta, pentru etapa de maraton extrem, columbofilii din Transilvania și-au lansat porumbeii din localitatea Koszalin din Germania. Au participat aceleași cinci județe (Cluj, Bistrița Năsăud, Mureș, Alba și Sibiu), filiala organizatoare fiind Cluj. Cum era de așteptat, numericul de porumbei a fost unul redus, doar 475. Crescătorii au fost în număr de 118.
Locul întâi îi revine unui adevărat maestru columbofil

Porumbeii au fost lansați la ora 06:03, în dimineața zilei de 20 iunie. Distanțele de concurs au variat între 950 și 1.050 km, iar un destul de prezent vânt din spate a făcut concursul Koszalin ceva mai accesibil pentru porumbeii participanți. Astfel, după aproximativ 10 ore de zbor, primii porumbei au început să sosească în crescătorii. În „primul stol” s-a aflat și femela RO-2023-2009832, concurată de maestrul columbofil Matei Romulus din Cluj-Napoca. Aceasta a sosit la ora 15:18:40, zburând cei 947 km ai concursului cu viteza medie de 1.705,55 m/min. Cu această prestație excelentă, femela concurată de Matei Romulus a câștigat concursul Koszalin, ocupând locul întâi pe lansare. Trebuie precizat că Matei Romulus a angajat la acest concurs doar doi porumbei!
Mircea Morcan (AB) câștigă la crescători

În clasamentul crescătorilor, câștigătorul primului loc este Mircea Morcan, din Filiala Alba, localitatea Barabant. Porumbeii acestuia au avut de zburat o distanța considerabilă, de 1008 km, dar s-au descurcat foarte bine. Trei dintre cei cinci porumbei angajați de Mircea Morcan au reușit să claseze, ocupând locurile 14, 14 și 24. A fost cea mai solidă dintre prestațiile porumbeilor de echipă, dar și un raport de porumbei angajați/clasați foarte bun!



